I.L. Caragiale

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în Haimanale (astăzi I.L. Caragiale), județul Prahova. A studiat la București, unde a urmat cursuri de teatru și a intrat în contact cu mediile literare ale epocii. A lucrat ca sufleur, copist de teatru și profesor, înainte de a se impune ca dramaturg.

Legătura cu societatea Junimea și cu Titu Maiorescu i-a oferit cadrul propice afirmării. Comediile sale — O noapte furtunoasă (1879), Conul Leonida față cu reacțiunea (1880), O scrisoare pierdută (1884) și D-ale carnavalului (1885) — au revoluționat teatrul românesc prin satirizarea acidă a societății burgheze și a lumii politice.

Caragiale este reprezentantul de seamă al realismului critic în literatura română. Personajele sale, tipologii sociale imuabile — demagogul, cetățeanul turmentat, cocheta de provincie —, au intrat în conștiința culturală românească ca arhetipuri. Limba personajelor sale, plină de calambururi și inadvertențe, este o creație artistică unică.

Din 1904 s-a stabilit la Berlin, unde a trăit până la moartea sa survenită la 9 iunie 1912. Opera sa rămâne de o actualitate permanentă, piesele sale continuând să fie jucate pe scenele românești.