Riga Crypto și lapona Enigel - Ion Barbu

Încadrarea operei, baladă modernă

Publicată inițial în 1924, integrată apoi în ciclul „Uvedenrode” din volumul „Joc secund” (1930), „Riga Crypto și lapona Enigel”, prin problematică și mijloace artistice, anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu.

„Riga Crypto și lapona Enigel” este subintitulată „Baladă", însă răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaștere și poem alegoric.

Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea vegetală, o baladă fantastică, în care întâlnirea are loc în plan oniric (ca în „Luceafărul”). Structura narativă implică interferența genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de lirismul de măști, personajele având semnificație simbolică.

„Luceafăr întors”, poemul prezintă drama cunoașterii și incompatibilitatea dintre două lumi/ regnuri.

Tema și viziunea despre lume

Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda. Însă la Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite La nivel formal, poezia este alcătuită din două părți, fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunți, povestită, inițiatică, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălarița. Formula compozițională este aceea a povestirii în ramă, a poveștii în poveste (nuntă în nuntă).

Primele patru strofe constituie rama viitoarei povești și reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntașul fruntaș". Menestrelul (un trubadur medieval) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentanți a două regnuri distincte, „Enigel și riga Crypto". Nuntașul îl roagă să zică „încetinel „un cântec larg", pe care 1-a zis „cu foc" acum o vară.

Partea a doua, nunta povestită, este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul și împărăția rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale și oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8, 9), întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15), răspunsul laponei și refuzul categoric (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21, 22), pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27). Modurile de expunere sunt, în ordine: descrierea, dialogul și narațiunea.

În debutul părții a doua (expozițiunea), sunt realizate prin antiteză portretele membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă ascunsă", sugerează apartenența la familia ciupercilor (criptogame) și postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordică și susține originea ei, de la pol și trimite probabil la semnificația din limba suedeză „înger" (din latinescul „angelus"); lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal; ea reprezintă ipostaza umană, cea mai evoluată a regnului (omul -„fiară bătrână"). Riga Crypto, „inimă ascunsă", este craiul bureților, căruia dragostea pentru Enigel, „laponă mică, liniștită", îi este fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi. Membrii cuplului nu-și pot neutraliza diferențele în planul real; comunicarea se realizează în plan oniric. Povestea propriu-zisă se dovedește a fi fantastică, ea desfășurându-se în visul fetei, ca în Luceafărul, dar rolurile sunt inversate.

Riga este cel care rostește un descântec de trei ori și tot de trei ori este refuzat de laponă, deoarece aceasta trebuie să-și urmeze drumul spre soare și cunoaștere. Acest descântec se întoarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit și-1 distruge.

Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu LaurulBalaurul/ Să toarne-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălarița-mireasă / Să-i ție de împărăteasă". Încercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.

Elemente de limbaj și concluzie

Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („mult-îndărătnic”, „zice-l-aș”) și a vocativelor în prima parte a baladei evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparații, „mai aburit ca vinul”, dublată de un epitet, „vinul vechi”, care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice. Limbajul dialogului dintre riga Crypto și laponă este construit pe baza antitezelor, prin intermediul cărora se conturează drama rigăi: soare/umbră, întuneric/lumină, uscat/umed, somn/veghe. Este de observat și abundența metaforelor, mai ales în finalul baladei: „Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână”.

Prin intermediul acestui poem, Barbu neagă o întreagă tradiție literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).