Plumb - George Bacovia

Încadrarea operei, simbolism bacovian

Simbolismul este un curent literar de circulație universală apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului XIX-lea ca reacție împotriva retorismului romantic și a formalismului parnasian, promovând emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Și-a creat o individualitate proprie prin lansarea a două deziderate principale: folosirea simbolului și percepția sinestezică asupra Universului. Promovează o nouă viziune asupra poeziei considerată artă de a simți, fundamentată pe imagini artistice ca mijloc de exprimare a corespondențelor între elementele universului prin sugestie. Dintre părțile specifice simbolismului menționăm crearea stării de spleen, muzicalitatea interioară, inovațiile formale și utilizarea sinesteziei.

George Bacovia e considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al acestui curent literar din literatura română.

Poezia "Plumb" a fost publicată în volumul de debut, în 1916.

Tema și viziunea despre lume

Creația de factură simbolistă, această operă lirică este o artă poetică în care se dezvăluie principalele concepții ale artistului despre lume și viață, despre menirea lui în Univers, într-un limbaj literar distinct.

Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin temă și motive, cultivarea simbolului, a sugestiei, prin corespondențe, decor, cromatică, tehnica repetițiilor ce conferă poeziei muzicalitate interioară și dramatism trăirii eului liric.

Poezia este o elegie deoarece exprimă sentimente de tristețe și spaimă de moarte sub forma monologului liric.

Idei și imagini poetice

Tema poeziei o constituie condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații, condiție marcată de singurătate, imposibilitatea comunicării și a evadării, moartea iubirii.

Motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câmpului semantic al morții: plumbul, cimitirul, cavoul, somnul, vântul, frigul, și configurează decorul funerar. Ele se asociază cu stările sufletești sau existențiale confuze care constituie obiectul poeziei simboliste: singurătatea, spaima de moarte, izolarea, disperarea, inadaptarea.

Laitmotivul "stam singur" subliniază senzația de pustietate sufletească.

Viziunea despre lume este sumbră, fără speranță de salvare și de un tragism asumat cu luciditate. Imaginarul poetic înfățișează lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e viu (flori, amor) fiind împietrit sub efectul metalului toxic.

Elemente de compoziție și limbaj

Titlul poeziei "Plumb" este un simbol recurent, repetat de 6 ori simetric, ceea ce conferă muzicalitate textului; exprimă corespondența dintre un element al naturii și stările sufletești exprimate liric. În sens denotativ plumbul e un element chimic, un metal moale, greu, de culoare cenușie-albăstruie. Sensul conotativ derivă din cel propriu și sugerează în plan poetic apăsarea, monotonia.

Lirismul subiectiv e redat prin mărcile eului liric, pers I sg. a verbelor "stam", "am început", "să strig" și forma adj. posesiv "meu". În prima strofă eul liric apare în ipostaza singuraticului într-o lume pustie și moartă, iar a doua strofă e marcată de moartea iubirii care acutizează sentimentul de singurătate.

În compoziția poeziei, autorul folosește principiul simetriei. Textul este structurat în 2 catrene între care cuvântul "plumb" asigură legătura de substanță fiind repetat de 6 ori și plasat în poziții simetrice. Alte surse ale simetriei sunt paralelismul sintactic și tehnica simbolistică a repetițiilor.

Versul incipit "Dormeau adânc sicriele de plumb" înfățișează lumea ca pe un imens cimitir prin cele două simboluri obsedante, sicrie și plumb. Personificarea "dormeau sicriele" și epitetul verbului "dormeau adânc" sugerează ideea morții ca pe un somn profund, iar metafora simbol "sicrie de plumb" exprimă imposibilitatea comunicării și lipsa de sensibilitate a contemplării poetului. Motivul somnului redat de verbul la imperfect "dormeau", exprimă moartea sufletească.

Strofa I prezintă lumea exterioară prin elemente ale cadrului spațial și temporal. Cuvintele folosite se înscriu în câmpul lexico-semantic al morții: sicrie, coroane, cavou. Se remarcă metafora "sicrie de plumb" și inversiunea "funerar veșmânt". Lumea obiectuală e și ea marcată de împietrire sugerată de construcția "flori de plumb". Întregul ambient capătă greutatea plumbului, iar eu poetic se retrage în spațiul închis al cavoului, simbol al izolării. Vântul produce stridențe acutice și senzația de rece specifică morții, în imaginea auditivă "și scârțâiau coroanele de plumb".

Strofa a II-a debutează sub semnul tragic existențial generat de moartea iubirii. Metafora "amorul meu de plumb" sugerează ideea de mineralizare, ceea ce a cuprins și lumea interioară. Sintagma "stam singur lângă mort" prezintă imaginea tragică a înstrăinării de sine. Încercarea de salvare este iluzorie "și-am început să-l strig". Metafora "aripile de plumb" presupune zborul în jos, căderea surdă și grea, imposibilitatea evadării și moartea afectivității.

Expresivitatea are surse multiple. În plan morfologic, verbele la imperfect "dormeau", "scârțâiau", "atârnau", exprimă disperarea eului liric.

La nivel lexical se remarcă folosirea cuvintelor din câmpul semantic al morții: "cavou", "sicriu", "mort".

La nivel stilistic se remarcă prezența simbolului central "plumb", asociat metaforelor "flori de plumb", "amor de plumb".

Dintre tehnicile simboliste autorul folosește sugestia care exprimă fidel corespondența dintre elementele naturii și stările sufletești. Universul e perceput sinestezic: vizual "flori de plumb", auditiv "scârțâiau", tactil "era vânt". Se remarcă o cromatică apăsătoare datorită simbolului recurent "plumb". Repetițiile oferă muzicalitate elegiacă, la fel ca prozodia (2catrene, rimă îmbrățișată, măsură de 10 silabe, ritm variabil).

În concluzie, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondenței, prin prezentarea stărilor de singurătate și de angoasă, poezia "Plumb" se încadrează în estetica simbolistă.